Unul dintre momentele dificile pentru majoritatea părinților este să-și convingă copiii că legumele nu trebuie ocolite. Află ce trucuri inedite folosesc pentru a-i determina să le consume.

Poate fi foarte complicat să convingi copiii să mănânce des legume, având în vedere că dulciurile sau chips-urile sunt mult mai atractive. Deși ar fi bine ca cei mici să le aleagă din proprie inițiativă acest lucru se întâmplă destul de rar, așa că părinții au găsit diferite trucuri pentru a-i ajuta să aibă o alimentație sănătoasă.
Iată ce idei au funcționat:

1. Mici minciuni

„Fiicele mele mi-au spus odată că li se pare bine să minți uneori pe cineva, în loc să-i rănești sentimentele, iar eu aplic același concept. De multe ori le spun că atunci când erau bebeluși le plăceau legumele și așa le conving să mănânce. Când cea mică avea 2 ani i-am spus că smoothie-ul verde are ciocolată invizibilă și l-a băut imediat. Se pare că orice formă de ciocolată, chiar și cea pe care nu o vezi, are efecte magice”, spune Caitlin, mama a două fete de 5 și 7 ani.

2. Transformă legumele în alimentul interzis

Este în natura noastră să fim mai curioși atunci când ceva este interzis sau când ni se spune că nu trebuie să facem ceva. În mod surprinzător funcționează și în cazul legumelor. Este foarte util să-i spui copilului că nu poate mânca anumite legume, dar apoi să ai grijă să fie la îndemână și să le vadă des. Cu siguranță va vrea să guste ca să-și dea seama ce ratează.

3. Jocuri cu mâncarea

Din moment ce copiilor le place să transforme într-o poveste tot ceea ce-i înconjoară este util să transformi și legumele în personaje în timp ce vă jucați. Dă voci diferite legumelor și integrează-le în acest fel în meniul copilului.

4. Înfometarea

Unii părinți consideră că este bine să-i lase pe copii să li se facă foarte foame înainte de ora cinei pentru a reduce șansele de refuz al legumelor. „Îi las cel puțin încă o oră de când îmi spun că le este foame, iar la începutul cinei aperitivul este format din legume crude pe care toată lumea le apreciază.

Am observat că este mult mai bine să le servesc legumele așa decât să încerc să-i conving. Foamea funcționează mai bine. În plus, am eliminat carbohidrații rafinați din a doua parte a zilei și am o regulă strictă împotriva dulciurilor și a sucurilor după ora 4 după-amiaza”, povestește Beth, mama a trei băieți de 4, 6 și 8 ani.

5. Apelează la orgoliu

„Am descoperit că băiatul nostru mănâncă toate legumele dacă îi spunem că vedem mușchii care au apărut după ce mănâncă fasole verde sau spanac. Această strategie ne ajută să evităm momentele în care nu vrea să mănânce nimic din ce avem la masă”, povestește Courtney, mama unui băiețel de 4 ani.

6. Combinații mai ciudate de alimente

„Uneori pun spanac în sandvișul cu unt de arahide al copilului și nu îl refuză niciodată. Pun legume la brioșe, taco, clătite sau biscuiți și nu am probleme.

Dacă în acest mod fiica mea consumă mai multe vitamine și minerale este perfect”, spune Jennifer, mama unei fetițe de 6 ani.

7. Mita

Dacă nu ai găsit încă o soluție ideală poți încerca și să-i oferi niște recompense copilului dacă mănâncă legume. De exemplu, poate alege ce desert vei prepara în weekend sau unde veți merge în următoarea excursie dacă mănâncă toată porția de legume.

8. Scoate-ți proteza dentară

Iată cel mai ciudat truc pentru a favoriza legumele la masă! „Când eram mică aveam o dădacă din Scoția care își scotea proteza dentară ca să ne facă pe mine și pe sora mea să mâncăm legume. Rămâneam cu gura căscată când o vedeam fără dinți, iar ea începea să ne dea repede să mâncăm legume cu lingura. Mergea de fiecare dată”, își amintește amuzată Wendy, în vârstă de 38 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here